Rango (2011)

Genul Filmului: Acţiune Animaţie Aventura
Calitate Film: WEB-DL

SUBTITRARE ROMÂNĂ

Synopsis

Pînă acum, vestul sălbatic american a văzut toate tipurile de eroi, dar Rango este o specie absolut nemaivăzută: un cameleon mititel cu suflet mare, care își pune în gînd să salveze un orășel la fel de bizar precum creaturile care-l locuiesc, și, care, pe parcurs, se transformă în eroul care odinioară doar își închipuia că este.

Regizat de Gore Verbinski, cel care a creat seria Pirații din Caraibe, și avîndu-l ca voce pe Johnny Depp, Rango este un western în care aventura, umorul ireverențios și persoanjele înduioșătoare se combină pentru a ne oferi filmul perfect pentru întreaga familie.

Povestea începe cînd Rango, după o viață în care a privit lumea din spatele geamurilor unui terariu, se trezește abandonat în deșertul Mojave. Rătăcind prin Vestul Sălbatic, ajunge în orășelul Dirt, care arată exact precum îi e numele. Acolo unde speră că se va pierde în peisaj, Rango se trezește imediat că iese în evidență, chiar dacă ceilalți locuitori sînt o țestoasă pe post de primar, un șarpe cu clopoție renegat, niște cîini de preerie care jefuiesc bănci, șopîrle-pistolari, dar și prima cameleoniță pe care Rango o vede în viața lui. Fără să vrea, Rango devine șeriful orășelului amenințat cu dispariția din cauza lipsei apei. Acum i se oferă ocazia să se transforme în ceea ce, pînă nu demult, doar visa să fie: unerou adevăarat. De-acum nu se mai poate ascunde!

Rango este primul film de animație al lui Verbinski, cel care a transformat franciza Pirații din Caraibe într-o fabulă contemporană care a fermecat publicul din toată lumea. “Rango este povestea transformării unui cameleon într-o legendă a Vestului Sălbatic, iar Johnny Depp intră în pielea acestui personaj cu grandoare și îndrăzneală. Ne-am inspirat din spaghetti western și, împreună cu animatorii extrem de talentați de la ILM am reușit să creăm un univers cinematografic unic, care omagiază temele clasice ale unui film cu pistolari din Vestul Sălbatic cu mult umor și cu întorsături de situație extrem de amuzante.”

Paramount Pictures și Nickelodeon Movies prezintă RANGO, o producție A Blind Wink / GK, o animație realizată de Industrial Light & Magic. Regia îi aparține lui Gore Verbinski, iar scenariul, lui John Logan, bazat pe un story de John Logan, Gore Verbinski și James Ward Byrkit. Filmul e produs de Gore Verbinski, Graham King și John B. Carls, iar Tim Headington este producător executiv. Montajul este realizat de Craig Wood, iar coloana sonoră originală este compusă de Hans Zimmer. Cei care dau voce personajelor sînt Johnny Depp, Isla Fisher, Abigail Breslin, Alfred Molina, Bill Nighy, Harry Dean Stanton, Ray Winstone și Timothy Olyphant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 Comment